duminică, 31 iulie 2016

poem neterminat


copilul bolnav îmi mângâie fruntea
înapoia inimii tale
un copac îşi scutură frunzele
numai noaptea ne dădea câte un indiciu
caută
caută
e o distorsionare a adevărului şi inima mea
ia forme piramidale (suntem prea mulţi le zic
prea multe ziduri nesparte zac deasupra fiecăruia)
un Cineva parcă
înadins desparte vieţile cu
o sfoară parcă ne tot leagă Cineva
şi eu privesc de dinapoia ochelarilor de foc
nu mai am vârstă
nu îmi mai port falsul meu trup doar
unghiile îmi mai acoperă urma trecătoare
pe când încerc sa mă ascund în rădăcinile altcuiva
de azi voi fi nevăzător voi fremăta ca şi plopii
amurguri voi ascunde printre gene şi n-am să le mai vând
pescarilor nimic nimic voi fi şi voi tot arde
acolo departe de imina mea
fetiţa cu genunchiul de metal
va cânta legănându-se veșnic o veşnicie
vom amesteca în palmele noastre nemuritoare lutul şi poate
în ritmuri de tobe răzvrătite
vom bea licori angeline
petrecându-ne peste zările albastre chipul
în adâncimile terestre vom dansa

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu