capătul lumii

capătul Lumii

treceau şi se petreceau
de parcă înotau într-o mare de apus
trăgeau cu boabele disperării
mrejele
din capătul lumii. 
suspinam absurdului
explodând ca o lumină
în mijlocul ploilor limpezind curajul
mă simţeam tot mai singură, şi
tot singură îmi fabricam cu 
mainile febrile fluturi
decupând din trupul cerului încărcat
cu florile de mai.
o sa cadă, o. da,
îmi zic, sunt foarte sigură.
singuratatea mea perfectă
îmbracată în haine cenuşii
precum dealurile astea 
împrumutate zilei şi
n-am să tac ba o să trag
fără să se ştie de capătul lumii
tactil/pipăind vulgar 
căderi subterane.