luni, 7 iulie 2014

ca hrană pentru suflet



prin ploaia asta senină
cu soarele de azi
îmi port alene pașii peste
păpușile bolnave
cu ochii holbați
torc fuioare de fum
cu chipuri de îngeri albaștri
par niște pietre neadormite
și mă apucă așa o duioșie
când te știu
dresându-ți soldățeii de plumb și
oamenii să nu mă muște
*
parcă nu mă las
parcă nu aş mai avea suficient
timp şi
calc nestingherită
cu aceeași apăsare
prin ploaia asta murdară
ca râul de sânge
nălucile îmi trec de umeri
încearcă să îmi spele ochii
de spumă carnea mea se netezește
obrazul mi se deschide
strâmb trupul meu își reaprinde
formele ciudate
**
reînviații mă privesc
închipuindu+mă
statuie
umezindu-și buzele îngroșate
fac semne ciudate
,,le-aș putea fi haină,, zic
plină de păcate
pe dedesubt
cu genunchii la gură
gândesc
amutind
aș pute să le fiu
noapte amară sau hrană
a sufletului despuiat

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu