bine pus la păstrare
nu mă mai atinge nimeni
în întunericul de frunze
mă nasc privire întoarsă
cu venele adâncite
înspre asfinţit demenţii îmi sfâşie retina
aruncându-mi gura: -hai, vino, îi zic, în
lumea mea albastră
cerberii înalţă mugete celebre
literaţii beau liniştiţi cafeaua
jucându-ne ca pe mărul cel mărunt, stricat,
hai,
vino,
îi mai și zic,
în lumea mea de cântec
mişună scântei
şi cimitirele se cern
în firul vieţii împletind iluzii argintii
în lumea morţilor
ce nu mai suntem
adorm cu unghia înfiptă
în a ta piele caut
o urmă o urmă numai
sub mormânt,
şi oameni de hârtie treceau
grăbiți, migălos tăiați
din umbrele cerului
treceau nemaiaruncându-și gândul
peste paşii mei de sticlă,
peste paşii Lui de nisip…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu